Bursa STEPdoc 2011
Publicat de filmuldocumentar pe august 7, 2011
STEPdoc e un program de mobilitate organizat de Centrul Cultural Român din Londra în colaborare cu Fundaţia Familiei Raţiu, prin care se urmăreşte încurajarea tinerilor interesaţi de acest gen cinematografic, dar şi reabilitarea documentarului în sine, ca instrument de implicare socială prin intermediul artei.
Bursa, în valoare de 1500 de lire, se adresează tinerilor aflaţi la început de carieră, de naţionalitate română, implicaţi în realizarea de filme documentare despre România sau cu subiecte despre realităţile româneşti, dar nefiind obligatoriu ca filmările să aibă loc în ţară. Câştigătorul va avea ocazia ca, timp de o lună, să aprofundeze cultura britanică de film documentar (până la urmă, Grierson era englez). Proiectele vor fi analizate şi evaluate de către Consiliul Fundaţiei Raţiu din Londra, iar câştigătorul va fi anunţat personal şi în mod public la ceremonia de premiere din cadrul Festivalului de Film Astra.
Data limită de trimitere a proiectelor e 15 septembrie 2011.
Pentru criterii de eligibilitate şi documentele necesare înscrierii intraţi pe
http://www.romanianculturalcentre.org.uk/ratiu-foundation/2011/06/stepdoc-2011
Mult succes!
sursa: romanianculturalcentre.org.uk
